Îndrăgita interpretă de muzică populară de la noi, Lenuța Gheorghiță, de curând a intrat într-un nou rol. Artista este conducător artistic al unui ansamblul folcloric de artiști amatori, dar nu oarecare. Toți membrii sunt funcționari publici. Unica.md vă invită să-i cunoașteți.
După patru săptămâni de repetiții, în care membrii ansamblului de funcționari publici din Ialoveni s-au pregătit intens pentru prima lor apariție în fața spectatorilor, recent, aceștia au participat cu un program folcloric la un spectacol important. Mai exact, au încheiat Festivalul ”Mărțișor” cu un recital susținut pe scena Casei de Cultură din orașul Ialoveni.
”Nu m-am așteptat să-i văd atât de entuziasmați. Cu multă responsabilitate au venit la repetiții și și-au manifestat dragostea pentru muzica neamului, pentru folclorul nostru.”, a comunicat Lenuța Gheorghiță pentru unica.md.
Spectatorii i-au primit cu căldură și au rămas încântați de prestația artiștilor.
”Dragii mei prieteni și admiratori fideli, faceți cunoștință cu primul ansamblu al funcționarilor publici din raionul Ialoveni. În această zi, în premieră, au cântat sub aplauzele publicului drag şi merită toată admirația. Să fie într-un ceas bun și cu Doamne ajută! Vă promitem încă multe spectacole frumoase în care vor cânta toți Funcționarii Publici din Ialoveni.”, scrie Lenuța Gheorghiță într-o postare pe Facebook, imediat după eveniment.
Așadar, vă invităm să-i cunoașteți pe membrii ansamblului de funcționari publici din Ialoveni:
Diana Josu-Braniste - șefa Secției cultură, Levința Ion, specialist Secția Cultură, Roșioru Zinaida - șefa serviciului relații cu publicul, Plugaru Aliona - secretar-interimar, Pletosu Victor - specialist problemele tinerilor, Hîțu Antonina - șef serviciu juridic, Hariton Nicoleta - consilier, Stici Marcel - arhitect șef, Tonu Mihai - consilier raional, Șuba Zinaida - consilier raional, Bivol Galina - jurist, Direcția finanțe, Rodica Sanduta - specialist principal Secția Elaborare și administrarea bugetului, Irina Cazacu - specialist principal Direcția de Finanțe, Secția Elaborare și administrarea bugetului.
Artiștii au fost acompaniați de Orchestră ”Porumbița” din Ialoveni condusă de Ion Condrea.
Se pare că membrilor ansamblului le-a plăcut experiența și au decis să continuie activitatea, așa că urmează lucruri frumoase, dar și să își aleagă o denumire cu care să fie cunoscuți publicului, susține conducătorul lor artistic.
”De fapt, ei sunt cei care m-au motivat să am încredere în ei, dar și în calitățile mele de conducător artistic. Sunt încântată de entuziasmul lor și dorința de a continua activitatea. Ne-am adunat doar pentru un spectacol, dar, la dorința lor, se pare că vom continua. Așa că sper să ne revedem în scenă.”, ne-a comunicat Lenuța Gheorghiță.
Unica.md le urează mult succes și perseverență artiștilor!