La Negureni, peste 1.000 de oameni au ieșit pe ploaie să planteze un parc nou. Emilian Crețu: „Nu am plantat doar copaci. Am plantat emoții și multă bunătate”

24/11/2025 -12:38
Imagine
Sursa foto: Instagram/Emilian Crețu

Oamenii din Negureni au trăit duminică una dintre cele mai emoționante zile din ultimii ani: peste 1.000 de persoane au ieșit pe ploaie să planteze un parc nou, într-o acțiune de împădurire care s-a transformat într-un adevărat moment de solidaritate comunitară. Actorul Emilian Crețu, originar din sat, a povestit cu ochii în lacrimi experiența trăită și a mărturisit că a contribuit personal cu aproape jumătate de milion de lei la amenajarea parcului.

„La Negureni, nu am plantat doar copaci. Am plantat emoții, oameni și multă bunătate... Nu știu cine e doamna din poză, dar am simțit nevoie să îmbrățișez pe cineva. A fost îmbrățișarea aia care rupe nodul din gât. Îmbrățișarea care ia oboseala, dar lasă recunoștință. Recunoștință pentru fiecare om care a venit, pentru fiecare mână care a pus pământ peste o rădăcină, pentru fiecare suflet care crede că satele noastre merită mai mult”, a scris Emilian Crețu pe Instagram.

Activitatea a început duminică dimineață, în ciuda ploii. Localnicii au venit în cizme de cauciuc, cu lopeți și mult entuziasm. „Ploaia, cu siguranță, este semn de noroc. Recunosc că dimineață am tras un bocet – mă gândeam că va speria oamenii. Dar văd atâta lume aici și asta îmi dă speranță. Este o știre pentru noi toți că, într-adevăr, ne iubim țara și dorim o Moldovă mai verde și mai frumoasă”, a spus actorul.

Pe o suprafață de zece hectare au fost plantați brazi, cireși japonezi și mesteceni, iar mulți dintre săteni spun că visau de ani buni la un parc adevărat în localitatea lor. Primăria a anunțat că lucrările de împădurire vor continua: la primăvară, în sat urmează să fie plantate încă 35 de hectare de pădure. Astfel, inițiativa de la Negureni devine nu doar un proiect de mediu, ci și un exemplu de mobilizare comunitară în jurul ideii de „Moldova mai verde”.