Kaja Kallas convoacă o reuniune de urgență a miniștrilor de externe din UE

11/08/2025 -21:49
Imagine

Kaja Kallas, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, a declarat duminică faptul că orice acord între Statele Unite și Rusia privind Ucraina ar trebui să implice direct și autoritățile de la Kiev. În acest context, Kallas a convocat luni o reuniune a miniștrilor de Externe ai UE pentru a stabili poziționarea blocului comunitar, relatează Euronews.com.

„SUA au puterea de a determina Rusia să negocieze serios. Orice acord între SUA și Rusia trebuie să includă Ucraina și UE, deoarece este o chestiune de securitate europeană”, a subliniat Kallas.

Tot duminică, liderii UE au emis o declarație comună, semnată de președintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz, premierul polonez Donald Tusk, șeful Cabinetului britanic Kier Starmer, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele finlandez Alexander Stubb, în care se afirmă clar: „Pacea în Ucraina nu poate fi decisă fără statul ucrainean”.

Semnatarii au reiterat și faptul că „frontierele internaționale trebuie respectate”, subliniind sprijinul ferm al UE pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.