Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis astăzi sancționarea cu mustrare disciplinară a judecătorului Gheorghe Balan de la Judecătoria Chișinău, ca urmare a unei încheieri emise în dosarul lui Vladimir Andronachi, în care magistratul a susținut că activitatea sa a fost afectată de imixtiuni din partea conducerii Republicii Moldova, scrie TVR Moldova.
Procedura disciplinară a fost inițiată după ce judecătorul Balan a publicat o încheiere dintr-un dosar examinat în ședință închisă și a făcut declarații potrivit cărora cauza ar fi fost motivată politic.
Sesizarea a fost depusă de membrul CSM Ion Guzun, care a argumentat că astfel de afirmații și acțiuni aduc atingere prestigiului justiției și pot afecta încrederea publică în sistemul judiciar.
Conform sesizării, judecătorul Balan a susținut în încheiere că activitatea sa a fost influențată de factori de decizie din sistemul judecătoresc, precum și de reprezentanți ai puterii legislative și executive.