Joe Biden nu va candida la președinția SUA! Pe cine va susține în cursa electorală

22/07/2024 -10:44
Imagine

Joe Biden a anunțat duminică seara că se retrage din Campania de realegere în funcţia de preşedinte al SUA, afirmând că "este în interesul partidului meu şi al ţării". El a transmis că o suține pe Kamala Harris, scrie evz.ro.

Donald Trump a reacționat imediat după anunțul lui Biden, spunând că a fost „de departe cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre”.

Trump a mai spus la CNN că vicepreşedinta Kamala Harris va fi mult mai uşor de învins în scrutinul din noiembrie decât preşedintele democrat Joe Biden.

Biden, în vârstă de 81 de ani, a anunţat că renunţă să se prezinte la alegerile prezidenţiale din 2024, un anunţ şocant survenit cu mai puţin de patru luni înainte de scrutin şi după săptămâni în care a fost pusă sub semnul întrebării starea sa fizică şi psihică.