Primarul Chişinăului, Ion Ceban, aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite, s-a întâlnit luni cu primarul oraşului Greensboro (Carolina de Nord), Nancy Vaughan.
Pe reţelele sociale, el a scris că din anul 2000 este în vigoare un Acord de parteneriat între capitala Moldovei şi Greensboro, transmite infotag.md.
Primarii au conturat o nouă agendă comună pentru dezvoltarea interacţiunii. Este vorba de educaţie, tineret şi infrastructură. Anterior, Ceban s-a întâlnit cu comisarul oraşului New York pentru relaţii internaţionale, Edward Mermelstein, şi cu şeful de cabinet al primarului New York-ului, Joel Eisdorfer.
Vizita durează de aproape o săptămână. În primele zile, Ceban şi deputatul independent Gaik Vartanean s-au întâlnit la Washington cu membri ai Camerei reprezentanţilor SUA, reprezentanţi ai Departamentului de stat şi ai instituţiilor financiare internaţionale.