Ion Ceban își întrerupe vacanța și revine de urgență la Chișinău. Va fi supus unei intervenții chirurgicale

15/08/2026 -16:39
Imagine
Captură video

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că își întrerupe vacanța petrecută alături de familie și revine de urgență în capitală, după ce a suferit un incident în urma căruia va avea nevoie de o intervenție chirurgicală la picioare. Edilul nu a oferit detalii despre circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Ion Ceban a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook, precizând că se întoarce la Chișinău cu un avion de cursă și că a decis să facă publică situația pentru a evita eventualele speculații.

„Fiind într-o scurtă vacanță împreună cu familia, am avut parte de un incident neplăcut, în urma căruia mă întorc de urgență și voi trece printr-o intervenție chirurgicală la picioare”, a scris primarul.

Edilul a explicat că a preferat să anunțe public motivul revenirii sale înainte de a ajunge în țară.

„Dat fiind faptul că revin cu un avion de cursă simplă, nu vreau să las loc pentru speculații și interpretări, poze făcute pe ascuns și titluri tari la unele posturi”, a adăugat acesta.

„Din păcate, așa se mai întâmplă, iar de data aceasta, din voia sorții, anume mie”, a mai transmis Ion Ceban.

Primarul nu a precizat unde și cum s-a produs incidentul și nici natura leziunilor suferite. Deocamdată, acesta a anunțat doar că va fi supus unei intervenții chirurgicale la picioare după revenirea la Chișinău.

Insert Embed Code