Ion Ceban: „Integrarea europeană nu are alternativă pentru Moldova și trebuie să devină un obiectiv național, nu doar temă de campanie”

04/11/2025 -13:57
Imagine

Primarul municipiului Chișinău și deputat pe listele Blocului Alternativa, Ion Ceban, afirmă că integrarea europeană reprezintă singura cale pentru un viitor demn și prosper al Republicii Moldova, subliniind că acest obiectiv trebuie să depășească statutul de temă electorală și să devină un proiect național, scrie ipn.md.

„Despre integrarea europeană se vorbește mult, dar de cele mai multe ori sub formă de slogan politic sau temă de campanie. A fost subiect central la prezidențialele din 2024, la parlamentarele din 2025 și la referendumul constituțional, care a evidențiat diviziunile din societate”, a declarat Ceban, citat de ipn.md.

În opinia sa, integrarea europeană nu trebuie redusă la adoptarea standardelor și procedurilor tehnice, ci abordată în toată complexitatea ei: „Trebuie să ne preocupe serios starea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și a economiei naționale. În caz contrar, riscăm să ratăm șansa de aderare la UE din cauza unor teme neîndeplinite acasă”, a avertizat liderul Blocului Alternativa.

Ion Ceban consideră că Moldova poate spera la un viitor prosper doar ca parte a „marii familii europene”, iar integrarea europeană nu are alternativă reală pentru țară.

Sursa foto: Ion Ceban/Facebook