Investițiile capitale în Republica Moldova vor depăși 3 miliarde de lei în 2026, dar experții consideră bugetul insuficient

16/12/2025 -17:24
Imagine

Investițiile capitale vor crește anul viitor la peste 3 miliarde de lei, cea mai mare sumă din ultimii ani, anunță Ministerul Finanțelor. Fondurile vor fi alocate pentru realizarea a 85 de proiecte, inclusiv reabilitarea drumurilor, construcția creșelor și reparații în grădinițe. Aceste detalii au fost prezentate în cadrul consultărilor organizate de Comisia pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului, înaintea votării bugetului de stat pentru 2026 în lectura a doua, scrie radiochisinau.md

Președintele Comisiei, deputatul Radu Marian, a precizat că totalul cheltuielilor capitale va fi de 11,4 miliarde de lei, inclusiv 5,6 miliarde provenind din Planul de Creștere Economică al Uniunii Europene. „Facem acest lucru pentru ca, odată cu creșterea economică, să avem mai multe fonduri pentru măsuri sociale și salariale”, a adăugat Marian, menționând că anul viitor va fi propusă o nouă lege a salarizării.

Pentru reabilitarea drumurilor finanțate din surse externe sunt alocați 1,44 miliarde de lei, iar pentru proiectele de aprovizionare cu apă și canalizare – 245 milioane de lei. Bugetul prevede 14,85 miliarde de lei pentru domeniul economiei, cu o creștere de 25,8% față de 2025.

Veniturile bugetare sunt estimate să crească cu 5,1%, depășind 79,67 miliarde de lei, iar cheltuielile vor crește cu 7%, ajungând la 100,57 miliarde de lei. Aproximativ 74% din cheltuieli sunt destinate programelor de dezvoltare. Deficitul bugetar pentru 2026 este estimat la 20,9 miliarde de lei.

Directorul executiv al Centrului Analitic „Economica”, Marin Gospodarenco, consideră însă că proiecțiile bugetare sunt insuficiente pentru nevoile țării. El recomandă adoptarea unor politici care să crească veniturile, susținând că un buget de aproape 80 de miliarde de lei este prea mic pentru Republica Moldova și ar trebui dublat sau chiar triplat.

Gospodarenco a subliniat că, pentru a face față provocărilor actuale, ar fi necesară o creștere anuală a bugetului de 7-10%, în timp ce bugetul pentru 2026 prevede o creștere de doar 2,4%.