Un membru al organizației neguvernamentale Garda Națională de Mediu a fost agresat aseară cu patul unei arme, iar asupra mașinii echipei a fost tras un glonț, în timpul unei misiuni de control desfășurate lângă pădurea din localitatea Căpriana, raionul Strășeni. Incidentul a avut loc pe traseul Chișinău-Leușeni, în contextul verificării unor posibile defrișări ilegale.
Potrivit relatărilor, unul dintre membrii ONG-ului s-a întors la mașină pentru a aduce o dronă și a filma cioate scoase din pământ, moment în care un individ a ieșit din pădure, a tras un foc de armă în aer, l-a lovit pe inspector și l-a amenințat.
„Azi am descoperit cioatele, dovezile, totul am descoperit și băieții, de ciudă, au atentat. Omicidiu la noi, în Moldova. Pădurarii, mafia pădurii”, a declarat unul dintre membrii Gărzii Naționale de Mediu într-o transmisiune live de la fața locului.
Poliția a identificat un suspect și efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele și a aplica măsurile legale. Întreprinderea Silvo-Cinegetică Strășeni a dispus verificări suplimentare, iar autoritățile vor sesiza instituțiile de resort.
Reprezentanții ocolului silvic Căpriana au declarat că niciun angajat nu ar fi fost implicat și au respins acuzațiile privind implicarea pădurarilor în defrișări ilegale sau în incidentul armat.
Incidentul readuce în atenție problematica defrișărilor ilegale și a siguranței activiștilor de mediu din Republica Moldova.