Intră în vigoare codul galben de ploi puternice. Există risc de inundații, potrivit hidrologilor

27/06/2018 -11:11
Imagine

Astăzi, începând cu ora 15:00, intră în vigoare codul galben de ploi puternice și vijelie.De altffel, în majoritatea zonelor țării, cerul s-a întunecat deja, iar vântul suflă puternic.

Totodată, hidrologii anunță că există risc de inundații locale, astfel că nivelul apei în râuri va creşte cu până la un metru.

Hidrologii prognozează creşterea locală a nivelului apei cu 0,5-1.0 m și formarea scurgerilor intensive pe pante cu risc de inundații locale pe unele râuri mici și în locurile joase.

În acest context, IGSU îndeamnă agenţii economici, în subordinea cărora se află bazine acvatice, să monitorizeze starea barajelor și a digurilor de protecție pentru a evita producerea inundațiilor.În caz de situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze numărul unic de urgență 112.