Carabinierii care asigurau ordinea publică în sectorul Centru au intervenit în cazul unui bărbat aflat în stare avansată de ebrietate, care manifesta un comportament agresiv și adresa insulte atât angajaților Inspectoratului General de Carabinieri (IGC), cât și trecătorilor. După ce a refuzat să înceteze acțiunile huliganice, acesta a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Centru pentru documentarea incidentului.
Tot în timpul patrulării, pe bulevardul Ștefan cel Mare, carabinierii au depistat o motocicletă electrică condusă pe contrasens de un tânăr de 19 ani, care era însoțit de o altă persoană. În timpul verificărilor, carabinierii au constatat un puternic miros de alcool. Echipajul INSP chemat la fața locului a testat șoferul cu alcooltestul, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool în aerul expirat.
Tânărul a fost sancționat contravențional, iar motocicleta a fost transportată la parcarea specială.