Întâlnire Antony Blinken - Maia Sandu la Munchen: SUA sunt „profund îngrijorate” cu privire la planurile Rusiei împotriva Republicii Moldova

17/02/2023 -23:40
Imagine

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat vineri că SUA sunt „profund îngrijorate” cu privire la eforturile Rusiei de a destabiliza guvernul R. Moldova, relatează CNN, citat de hotnews.

Acest lucru vine în timp ce președintele R. Moldova, Maia Sandu, a declarat la începutul acestei săptămâni că Rusia plănuiește o lovitură de stat în R. Moldova.

„Suntem profunde îngrijorați cu privire la unele dintre planurile pe care le-am văzut venind dinspre Rusia pentru a încerca să destabilizeze guvernul”, a spus Blinken la o întâlnire cu Maia Sandu în Germania, în marja Conferinței de securitate de la München.

„Suntem ferm alături de R. Moldova în sprijinul securității, independenței, integrității teritoriale, eforturilor de reformă foarte importante pe care le fac președintele și guvernul”, a mai spus Blinken.

Maia Sandu a descris 2022 drept „un an incredibil de dificil pentru R. Moldova” și a mulțumit SUA pentru sprijinul acordat în timpul nenumăratelor provocări, inclusiv la nivel energetic, economic și de securitate.

Met this evening 🇺🇸@SecBlinken to discuss 🇲🇩’s security challenges & ways to strengthen home affairs, meet our energy needs & support our struggling economy. As 🇲🇩 emerges as a stronger security partner in the region, we’re grateful for US support. https://t.co/H5jyt2RD48

— Maia Sandu (@sandumaiamd) February 17, 2023

https://youtu.be/Ip3m0zosaXo