Înregistrarea dactiloscopică a șoferilor va fi efectuată doar cu ajutorul unor dispozitive, numite „live-scanere”. Proiectul de lege ce prevede simplificarea procedurii de înregistrare dactiloscopică a șoferilor a fost votat în lectura a doua, la ședința Parlamentului de vineri, 15 iulie.
Astfel, impresiunile digitale și palmare vor fi preluate cu ajutorul unui dispozitiv, fiind eliminată procedura de utilizare a tușului dactiloscopic. Datele vor fi înregistrate în Sistemul informațional automatizat „Registrul de stat dactiloscopic”, care va fi gestionat de subdiviziunile teritoriale ale Agenției Servicii Publice.
În anul 2015, Ministerul Afacerilor Interne a beneficiat de suport din partea Uniuni Europene, în cadrul căruia a primit un Sistem informațional automatizat de identificare dactiloscopică AFIS, în valoare de 2,7 milioane de euro. Acesta oferă posibilități vaste de sistematizare, prelucrare și preluare în format digital atât a amprentelor papilare, cât și a celor palmare.
Modificările legislative au fost susținute cu votul a 70 de deputați.