Incendiu uriaș. O casă a luat foc la Dumbrava

11/06/2020 -19:13
Imagine

În seara zilei de 11 iunie pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a lichida un incendiu care a izbucnit într-o casă de locuit la Dumbrava, municipiul Chișinău.

Potrivit datelor IGSU, o casă de locuit în ograda unei biserici este cuprinsă de flăcări.Apelul la 112 a fost recepționat la ora 18:26. Ajunși la fața locului salvatorii au stabilit că focul a cuprins mansarda casei cu suprafața de aproximativ 80 m2. La fața locului au fost îndreptate 7 autospeciale de intervenție inclusiv două autoscări. Victime nu au fost raportate, iar pompierii IGSU continuă să lucreze pentru localizarea și lichidarea incendiului. Circumstanțele și cauza urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.