Un incendiu de proporții a izbucnit marți seara în nord-estul Atenei. Focul, amplificat de un vânt puternic, a dus la evacuarea a nouă sate de la poalele Muntelui Penteli și a închis mai multe drumuri. Printre salvatorii care intervin pentru stingerea flăcărilor se află și pompierii români aflați în Grecia, scrie digi24.ro.
Protecţia civilă din Grecia a cerut marţi evacuarea a nouă sate de la poalele Muntelui Penteli, la nord de Atena, ameninţate de un incendiu puternic, relatează AFP, citată de Agerpres.
Un număr de 350 de pompieri, 15 avioane şi nouă elicoptere au fost mobilizate în încercarea de a stinge flăcările, care ameninţă localităţile Penteli, Nea Penteli, Daou, Dioni, Kallitechnoupoli, Anthoussa, Drafi şi Dassamari, au precizat pompierii eleni.
Observatorul Naţional, care se află în zonă, a fost de asemenea evacuat.
„Pentru moment, nu există persoane încercuite de flăcări” în sate, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al pompierilor.
Focul, amplificat de un vânt puternic, a dus de asemenea la închiderea unor drumuri.
În ultimele 24 de ore, pompierii greci s-au confruntat cu 39 de incendii izbucnite în ţară.
În acest moment, pompierii români intervin la prima misiune de localizare și lichidare a incendiului izbucnit în proximitatea mai multor locuințe din zona Penteli, aflată în Nord-Estul Atenei.
Pe 15 iulie, cel de-al doilea contingent format din 28 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de monitorizare și stingere a incendiilor de pădure în zone din Nordul Atenei.
Au fost planificate mai multe sesiuni de pregătire și antrenamente, împreună cu omologii eleni, care să asigure gestionarea optimă a intervențiilor din teren.
Pentru prevenirea evenimentelor care să pună în pericol viața comunităților și familiarizarea cu specificul zonei de intervenție, la solicitarea ofițerului de legătură grec, cei 28 de militari români, cu 3 mașini de stingere, 1 cisternă de mare capacitate, 1 autospecială cu capacitate de trecere mărită și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă au efectuat misiuni de monitorizare în regiunea Attica, în jurul Parcului Național Schinia.
Celulă de criză pentru gestionarea incendiile din apropiere de Atena
Mai multe aşezări, un spital de pediatrie şi Observatorul Naţional din Atena au fost evacuate ca măsură de precauţie. Poliţia a evacuat din zonele periculoase circa 600 de persoane, potrivit unui comunicat. De asemenea, centura Atenei a fost închisă circulaţiei pe unele tronsoane, a informat pe Twitter compania care o gestionează.
Potrivit pompierilor greci, mai multe locuinţe au fost arse, iar inventarierea pagubelor va începe imediat ce incendiul va fi adus sub control. Premierul grec a convocat, de asemenea, o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei, conform serviciilor sale, mai scrie sursa citată de Agerpres.
În ultimele 24 de ore, pompierii greci au intervenit pentru stingerea a 117 incendii izbucnite în ţară.
Raed Arafat: Este prima intervenție a pompierilor români din Grecia într-o zonă unde sunt case
"Este vorba de 20 de pompieri cu mijloace specifice de intervenție. A fost programul de prepoziționare preventivă, care a început pe 1 iulie, când nu erau incendii. Acesta este un program experimental care se face sub protecția civilă europeană, mai multe țări care au trimis echipe. Anul trecut am trimis două echipe, de 108 pompieri și încă o dată de 148 de pompieri. Acum e prima intervenție la care participă pompierii români pentru stingerea unui incendiu într-o zonă unde sunt case", a spus Raed Arafat la Digi24.
"Din datele primite de la comandatul echipei în această dimineață, ei lucrează pentru protejarea a aproximativ 50 de case, pentru stingerea incendiilor din jurul lor, pentru limitarea propagării flăcărilor și, din păcate, vom vedea mai multe astfel de incendii în zona respectivă. Așteptăm să vedem care va fi evoluția", a mai precizat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).