Incendiu în orașul Sângerei. O femeie, găsită fără viață în propria casă

21/02/2021 -10:53
Imagine

O femeie în vârstă de 68 de ani din Sângerei a ars de vie în propria casă. Tragedia s-a întâmplat ieri, 20 februarie, în jurul orei 19:20.

Incendiul a izbucnit într-o casă de locuit situată pe strada Milescu Spătaru 2 din orașul Sângerei.

În urma arderii au fost distruse bunurile materiale din 2 odăi, bucătărie, antreu și acoprișul.

În timpul lichidării flăcărilor de către salvatori și pompieri a fost depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarei. Alte circumstanțe se stabilesc.