Incendiu la un magazin din municipiul Comrat, pompierii au intervenit rapid pentru localizare

04/11/2025 -15:03
Imagine

În amiaza zilei de 4 noiembrie 2025, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI au fost chemați să intervină la un incendiu izbucnit pe strada Cotovscogo, nr. 31, în municipiul Comrat.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 12:16, iar la fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri și salvatori. Flăcările au cuprins acoperișul unui magazin cu două nivele.

Datorită intervenției rapide, incendiul a fost localizat în doar 12 minute, la ora 12:28, evitând extinderea focului în interiorul clădirii. În prezent, angajații IGSU continuă lucrările de lichidare totală a incendiului, iar cauza și circumstanțele producerii acestuia urmează să fie stabilite.

Sursa foto: IGSU