Incendiu la Drochia. O familie cu 9 copii a rămas pe drumuri

27/07/2020 -16:13
Imagine

O nenorocire cumplită a lăsat fără locuință o familie cu 9 copii din Drochia. Ieri dimineață, 26 iulie, casa soților Andrei și Ecaterina Bejenaru, din orașul Drochia, a fost mistuită de flăcări.

Timp de 13 ani, soții Bejenaru au muncit pentru a le asigura un loc de trai celor 9 copii ai cuplului. Acum, toată agoniseala de-o viață s-a ruinat. Un anunț care face apel la caritate a fost publicat pe rețelele sociale:[blockquote-quoted],,Este o familie numeroasă, cu 9 copii, cel mai mic având doar 1,5 ani și altul în drum spre a veni pe această lume. Vin cu rugămintea la toți oamenii de bună credință și cu suflet mare, haideți din puținul care îl avem să ajutăm această familie care își trăiește acest coșmar pentru a doua oară, după ce în 2007 focul la fel le-a mistuit în flăcări casa. Se apropie sezonul rece și copii au nevoie de căsuța lor. Să întindem o mâină de ajutor acestei familii. Să nu uităm că dar din dar se face raiul”, se arată în mesajul postat.[/blockquote-quoted]