Incendiu în centrul Capitalei: trei locuințe au fost cuprinse de flăcări

01/11/2018 -13:58
Imagine

Trei familii au rămas pe drumuri, după ce casele lor au fost cuprinse de flăcări azi dimineață. Incendiul a izbucnit sub acoperișul unei locuințe de pe strada București.

Pompierii au folosit tone de apă pentru a stinge focul, podurile s-au prăbușit, iar locătarii au rămas pe drumuri în prag de iarnă, scrie protv.md. Doi copii, frate și soră erau singuri acasă. Copiii au tresărit în momentul în care tavanul casei s-a prăbușit. Au ieșit în grabă când flăcările au cuprins acoperișul, iar tot ce au luat cu ei a fost o geacă și un fular. Alți vecini, disperați, au încercat să strânga apa cu cârpele pentru a salva măcar ceva din casă.   Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit focul, dar și care sunt pagubele. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.