Autoritățile elene au dispus evacuarea localității Kato Achaia din peninsula Peloponez, marți seara, după izbucnirea unui incendiu forestier și de vegetație care a distrus deja numeroase case, transmite agenția DPA, citat de AGERPRES. Aproximativ 7.500 de persoane au fost transportate cu autobuze spre sud, iar adăposturi de urgență au fost amenajate în școli și săli din oraș.
Incendiile s-au extins și pe insula Zakynthos, unde flăcările au cuprins un front de 20 de kilometri. În ultimele 48 de ore, pompierii eleni au intervenit la 152 de incendii la nivel național, cu un efectiv de 4.900 de pompieri și 62 de elicoptere și avioane de stingere. Grecia a solicitat asistență europeană, cerând patru avioane suplimentare prin Mecanismul de protecție civilă al UE.
Pe insula Chios, situația este dramatică: locuitorii satului Limnia au cerut ajutor pe rețelele sociale, iar Paza de Coastă a evacuat circa 60 de persoane din portul local, din cauza fumului dens.
https://youtu.be/6O1yQdkhBlc?si=_RQ2Yy9qNLRmVhhZ
Ministerul Protecției Civile din Grecia a ridicat nivelul de alertă la gradul doi pentru o treime din țară, inclusiv aproape întreaga peninsulă Peloponez, coasta de nord-vest, insulele Lesbos și Samos, peninsula Halkidiki și nord-estul Greciei. Autoritățile îndeamnă populația la prudență maximă și interzic aprinderea focurilor, în contextul în care vânturile puternice favorizează extinderea incendiilor.
VEZI ARTICOLE