Încă un incident în școală: „Profesorul a plecat din clasă, și-a dat demisia și a plecat de tot din învățământ”

11/04/2023 -11:39
Imagine

Scriitorul Cezar Paul Bădescu relatează o altă întâmplare scandaloasă petrecută într-un liceu din București, în contextul dezbaterilor aprinse privind situația din școli. 

„Acum niște ani, un tânăr profesor care preda la un liceu bucureștean mi-a povestit ce i s-a întâmplat. În clasa, în timpul orei, a văzut la un moment dat că elevii tot pufneau complice în ras și și-a dat seama și de ce: în ultima banca, un elev și o elevă încercau să facă sex (ea se așezase în poală lui).

Și-mi zicea profesorul: ‘Ce-ar fi trebuit să fac atunci? Să-i despart? Să mă fac că nu am văzut nimic și să-l scot pe unul dintre ei la tablă, în râsetele generale? Să mă duc după directoare și, când aș fi venit cu ea, să-i găsesc pe toți cuminți la locurile lor și tot eu să pic de prost?’.

Nu am știut ce să-i răspund. El a ieșit din clasa, s-a dus într-adevăr la directoare, dar nu să o aducă în clasa, ci să-și prezinte demisia. Și a plecat de tot din învățământ. Ce ați fi făcut dacă ați fi fost în locul lui?”, a scris Bădescu pe Facebook.

Părerile celor care au comentat, inclusiv profesori, au fost împărțite.

„De când predau la școală, deși am nimerit în realități cu probleme simple și copii permeabili la “trasul de urechi” verbal, mă întreb și eu ce aș putea face într-o situație nefericită în care lucrurile fug de sub control.

Acum doi ani nimerisem într-o clasa, gimnaziu, de unde profesorii suplinitori ieșeau în lacrimi, stresați și insultați de acești tineri. Am fost avertizată, așa că am intrat în clasa rigidă, impunătoare și dura. Că în junglă. Să câștige cel mai tare. Cam asta mi-a fost ideea”, a scris o profesoară.

„Aș fi sesizat directorul și consiliul profesoral, ISJ-ul, aș fi solicitat părinților să vină la școală etc. etc. Căci e vorba și de autoritatea mea că profesor, dar și de autoritatea întregului sistem. A nu sancționa sub nicio formă comportamente deviante de la normă școlară duce în disoluție orice autoritate instituțională și face la fel de mult rău că și autoritatismul abuziv”, a precizat altcineva.

„În niciun caz nu trebuia să-și de-a demisia. Trebuia să cheme Poliția. Prin demisie a compromis autoritatea profesiei”, a fost o altă părere.

Recent, o profesoară umilită de elevi a început să plângă în timpul orelor. Copiii mimau acte sexuale cu ea, filmau și se amuzau.

sursa