Încă o localitate din Moldova intră în carantină totală

08/04/2020 -09:02
Imagine

Localitatea Boghiceni din raionul Hâncești intră în carantină din cauza cazurilor de infectare cu virusul Covid-19. Anunțul a fost făcut de primarul localității, Ion Zoina, pe o rețea de socializare.

„Mult stimați locuitori ai s. Boghiceni, primarul satului intervine cu un apel către locuitorii satului în urma situației epidemiologice creată în țară precum și în sat. Începând cu 07.04.2020 satul intră în carantină.Rugăm insistent să respectați condițiile de carantină, să nu ieșiți din locuințele d-stra fără motiv, nu contactați cu persoane, mergeți la cumpărături doar câte o persoana.Fiți înțelepți și responsabili pentru viața D-stra și a celor din jur. Doar așa vom trece peste aceasta perioada grea. STAȚI ACASĂ”, a transmis primarul pe o rețea de socializare, potrivit tv8.md.Actualmente în carantină sunt orașele Soroca, Stefan Voda și satul Carahasani. Anterior au fost izolate și localitățile Sofia și Bălceana din raionul Hâncești.