Înalt responsabil al serviciului de securitate ucrainean, găsit mort la locuinţa sa

21/08/2022 -17:54
Imagine

Șeful unei filiale regionale a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Oleksandr Nakonecini, a fost găsit mort la locuinţa sa din centrul ţării, a anunţat duminică parchetul general, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

Sâmbătă seara, soţia lui Nakonecini a auzit un zgomot de foc de armă în apartamentul lor din Kropivniţki şi a descoperit ulterior într-una dintre încăperi trupul soţului ei lovit de glonţ, a precizat parchetul pe reţeaua Telegram.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele decesului, a adăugat parchetul, fără a face niciun comentariu cu privire la ipotezele luate în calcul de anchetatori.

Un ales local, Andrii Lavrus, a scris la rândul său pe Telegram că oficialul ucrainean s-a sinucis trăgându-şi un glonţ în cap.

Nakonecini conducea filiala SBU din regiunea Kirovograd din ianuarie 2021.

În iulie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a concediat pe şeful SBU, Ivan Bakanov, căruia i-a reproşat că nu a făcut eforturi suficiente în ceea ce priveşte combaterea spionilor şi colaboratorilor Rusiei, care a lansat în februarie o invazie împotriva Ucrainei.

Cu acel prilej, Zelenski a anunţat o „revizuire a cadrelor” în interiorul SBU, mai mulţi înalţi responsabili ai acestui serviciu fiind concediaţi în ultimele luni.