În primele 9 luni ale acestui an, în Republica Moldova (fără regiunea transnistreană) au fost importați circa 634,43 milioane de metri cubi de gaze naturale, cu 12,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui raport al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Cel mai mare volum a fost importat de compania de stat Energocom, care a asigurat 87,2% din totalul importurilor, urmată de Transautogaz (subsidiară Moldovagaz) cu 4% și Natural Gas DC cu 3,04%. Printre importatori se regăsesc și subsidiare locale ale unor companii occidentale, de la care Energocom achiziționează gaze, precum ERU Aurora sau MET Furnizare.
Pe piața cu amănuntul a gazelor naturale, furnizarea către consumatorii finali a fost asigurată de 13 companii. Moldovagaz a deținut o cotă de piață de 89,09% (din 1 septembrie, această cotă a trecut la Energocom), iar împreună cu Transautogaz, cota cumulată a ajuns la 91,5%.
Din septembrie 2025, ANRE a revocat obligațiile de serviciu public impuse anterior Moldovagaz, desemnând ca furnizor principal compania Energocom.
Pe piața de furnizare a gazelor naturale activează 31 de titulari de licență, însă efectiv doar o treime dintre aceștia sunt activi.
Totodată, în primele 9 luni ale anului, peste 450 de milioane de metri cubi de gaze au fost importate și furnizate regiunii transnistrene de către Moldovagaz, desemnat ca furnizor începând cu februarie 2025, în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale. Deși proveniența declarată a gazelor livrate în regiunea separatistă este „bursele europene”, sursa financiară reală este Rusia, plățile fiind efectuate printr-o schemă ce implică companii din Emiratele Arabe Unite și grupul maghiar MET din Elveția.