Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat ferm la știrea că un pod peste Nistru, de pe traseul Odessa-Reni, a fost lovit de drone rusești în seara zilei de 18 decembrie. „Federația Rusă a lovit cu drona podul de pe traseul Odessa-Reni, care traversează râul Nistru. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite zona”, a transmis Grosu.
El a subliniat că acest incident este o dovadă clară a agresivității Federației Ruse, adresându-se în special celor care încă se îndoiesc de realitatea războiului purtat de Rusia în Ucraina: „Comunic informația în special pentru atenția celor care încă se îndoiesc de realitatea războiului purtat de Federația Rusă în Ucraina”, a scris Grosu pe rețelele sociale.