Igor Grosu, la Summitul Platformei Crimeea: „Crimeea nu e doar problema Ucrainei, e un test pentru întreaga ordine internațională”

24/11/2025 -14:30
Imagine

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că poporul ucrainean apără, prin rezistența sa, nu doar Ucraina, ci și Republica Moldova și întreaga Europă. Declarațiile au fost făcute la Summitul parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, găzduit de Riksdagul Suediei, transmite IPN.

Șeful legislativului a subliniat implicarea activă a Republicii Moldova în dimensiunea parlamentară a Platformei Crimeea, al cărei scop principal este menținerea atenției internaționale asupra situației din peninsulă. Potrivit lui Igor Grosu, Crimeea „nu este doar o problemă ucraineană, ci un test pentru întreaga ordine internațională”.

El a apreciat curajul poporului ucrainean, care rezistă de aproape patru ani pentru independență și libertate, și a reiterat solidaritatea fermă a Moldovei cu Ucraina. „Mesajul nostru este clar și consecvent. Suntem alături de Ucraina. Suntem de partea dreptății și a responsabilității. Să continuăm să lucrăm în parlamentele noastre și prin parteneriatele noastre pentru a ne asigura că va veni ziua în care Crimeea va fi liberă, toate teritoriile ocupate vor fi eliberate, iar poporul ucrainean își va putea reconstrui țara în pace și demnitate”, a declarat Igor Grosu.

Oficialul a vorbit și despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova în contextul războiului: „Noi, cei din Republica Moldova, știm ce înseamnă să ai o armată străină pe teritoriul tău. Împărțim o frontieră cu o țară aflată sub atac, simțim consecințele războiului în fiecare zi – prin insecuritate energetică, presiuni economice și nevoile umanitare ale celor care au fugit de bombe”, a menționat președintele Parlamentului.

A patra ediție a Summitului parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea reunește președinți ai parlamentelor naționale și ai organizațiilor interparlamentare. Platforma Crimeea, lansată la Kiev în 2021 la inițiativa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, este un forum internațional de consultare și coordonare, organizat la nivel de guverne, miniștri de externe, parlamente, societate civilă și comunități de experți. Scopul declarat al Platformei este încetarea ocupației Crimeei și returnarea pașnică a peninsulei Ucrainei.