Igor Grosu: Din 2026, coletele de până la 150 de euro vor fi taxate în Republica Moldova. Autoritățile promit că vor căuta un echilibru

16/12/2025 -10:54
Imagine

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că, începând cu 2026, vor fi introduse taxe pentru coletele cu valoare de până la 150 de euro, fără a preciza deocamdată cuantumul acestora. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „La 360 de grade” la Radio Moldova, pe 15 decembrie.

„Răspunsul este că Republica Moldova va avea o taxă. Da, va exista o taxă, acum mărimea nu o cunosc și nici nu vreau să mă dau cu părerea”, a menționat liderul PAS, explicând că subiectul va fi inclus în politica bugetar-fiscală pentru 2026.

Oficialul a recunoscut nemulțumirea cetățenilor, dar a subliniat necesitatea unui echilibru: „Dacă nu aplicăm nicio taxă la acest tip de livrare, toate resursele se duc în țara respectivă. Frățește îl susținem exclusiv pe producătorul chinez.”

Întrebat dacă nu se poate pune taxa pe umerii furnizorilor străini, nu pe cei ai cetățenilor, Grosu a declarat că se va căuta o soluție care să afecteze cât mai puțin consumatorul și să asigure calitatea produselor.

Discuțiile despre introducerea taxelor pentru comenzile online din afara țării au apărut în contextul presiunilor din partea antreprenorilor locali, care reclamă concurența neloială a platformelor asiatice. Deși inițial Executivul a negat zvonurile, premierul Alexandru Munteanu a confirmat recent că măsura este analizată la Ministerul Finanțelor și ar putea aduce la buget peste un miliard de lei anual.