Igor Grosu, a comentat decizia celor cinci deputați ai formațiunii de a renunța la mandatele parlamentare

13/11/2025 -16:40
Imagine
Parlament Parlament

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a comentat decizia celor cinci deputați ai formațiunii de a renunța la mandatele parlamentare, subliniind că aceasta reprezintă un proces firesc și democratic, atunci când fiecare persoană își decide propriul viitor.

„Eu zic să vedeți declarațiile lor, explicațiile lor. Să vă mai spun un lucru. Uitați-vă la unii care au îmbătrânit în Parlamentul acesta. (...) Unii umblă cu limba scoasă pe afară, alții fac teatru. Unii au îmbătrânit. Asta vorbește despre cât de avari sunt de putere”, a declarat Igor Grosu.

Cei cinci deputați PAS care au renunțat la mandat sunt Maria Acbaș, Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel. Motivele retragerii sunt diverse: Constantin Cheianu a invocat motive de sănătate, Roman Cojuhari dorește să continue activitatea la Agenția Proprietăți Publice, iar Nicolae Drăgănel a decis să revină în Consiliul raional Călărași, la insistențele colegilor săi. Viorel Bostan va rămâne rector al Universității Tehnice a Moldovei.

Demisia Mariei Acbaș vine pe fundalul unor acuzații publice privind presupuse transferuri financiare de la Ilan Șor către o firmă administrată de aceasta, acuzații pe care deputata le-a respins, declarând că nu s-a atins de acești bani și că a depus mărturii la Centrul Național Anticorupție.

Potrivit lui Igor Grosu, locurile vacante vor fi ocupate de următorii candidați de pe lista electorală a PAS: Ana Oglinda, Vladimir Rusu, Vasile Porţevschi, Oleg Canațui și Efimia Bandalac.

Anterior, alți opt deputați PAS și-au depus mandatele, unii fiind numiți în funcții guvernamentale sau ca emisar special al președintelui pentru afaceri europene.