Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat accelerarea proiectelor de dezvoltare locală în raionul Ștefan Vodă, în urma discuțiilor cu primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate din teritoriu. Autoritățile centrale și locale își propun să continue proiectele deja începute și să lanseze noi inițiative menite să îmbunătățească infrastructura și condițiile de trai ale cetățenilor.
În cadrul programului „Satul European II”, în raionul Ștefan Vodă vor fi implementate 19 proiecte noi, care se adaugă celor 30 de proiecte deja realizate prin programele „Satul European I” și „Satul European Expres”. „Ne așteaptă un an cu multă muncă. Trebuie să continuăm proiectele de infrastructură din toată țara, să asigurăm creștere economică și să rămânem ancorați în agenda europeană. O vom face împreună, lucrând cot la cot cu primarii și cetățenii noștri”, a declarat Igor Grosu.
Speakerul a vizitat și satul Popeasca, unde au fost finalizate mai multe investiții importante, printre care reabilitarea drumului de acces în localitate și modernizarea unei porțiuni de drum raional, lucrări realizate prin programul „Europa este Aproape”. Programul, lansat în acest an, a permis reabilitarea a circa 60 de drumuri la nivel național.
În Popeasca au mai fost implementate proiecte precum reabilitarea Casei de Cultură, amenajarea unui spațiu de agrement cu teren de joacă și scenă de vară, reconstrucția terenului de minifotbal, iar primăria urmează să fie reparată.
Igor Grosu a subliniat că aceste investiții demonstrează modul în care autoritățile construiesc parcursul european al Republicii Moldova prin proiecte concrete, cu impact direct pentru comunitățile locale.
Raionul Ștefan Vodă are 26 de localități, inclusiv orașul-centrul raional, și o populație de aproximativ 42.285 de locuitori.