Fostul președinte Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, se plânge că, din cauza prețurilor ridicate la energie, este nevoit să facă economii și îngheață de frig în casă. Într-o declarație pe canalul său de Telegram, acesta a declarat că situația îi afectează familia, în special mezinul, care are șapte ani.
”Evident că economisim. Nu am pornit căldura în casă și vă aduc aminte că am un copil mic de 7 anișori. E destul de frig. Nu avem încotro, asta este situația. De astăzi, prețurile la energie vor fi mai mari, cel puțin dublu. Calculele noastre arată că în scurt timp tariful va fi în jur de 7-8 lei. Poate la această etapă se va merge pe un tarif mai mic de 4-5 lei, dar inevitabil dacă statul nu va întreprinde acțiuni eficiente vom avea triplarea tarifului față de ceea ce avem acum” a declarat Dodon.
Declarațiile sale vin la mai puțin de o săptămână după ce publicația americană The Washington Post dezvăluia că fostul președinte are un salariu de aproximativ 45 de mii de dolari pe lună de la Asociația Obștească ”Uniunea de afaceri Moldo-Rusă”, al cărei președinte este din 2021. Avocatul lui Dodon a declarat însă pentru NewsMaker că Dodon are un salariu de aproximativ 170 de mii de lei, adică aproximativ 9000 de dolari pe lună.
sursa: www.deschide.md