Igor Dodon cere excluderea judecătorului Vladislav Gribincea din completul care îi judecă dosarul, invocând lipsa de imparțialitate

25/11/2025 -17:36
Imagine

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a solicitat ca judecătorul Vladislav Gribincea să fie exclus din completul care îi examinează dosarul, motivând că imparțialitatea magistratului este pusă sub semnul întrebării și că acest fapt i-ar afecta dreptul la un proces echitabil. Cererea de recuzare urmează să fie examinată astăzi de Curtea Supremă de Justiție.

Dodon susține că există motive care ar compromite obiectivitatea judecătorului, printre care legături familiale cu reprezentanți ai guvernării, implicarea lui Gribincea în reformarea justiției, donații făcute de acesta către un partid politic și critici publice la adresa liderului PSRM, transmite IPN.

Politicianul pune la îndoială și procedura de selectare a judecătorului în complet, susținând că aceasta nu ar fi fost aleatorie. „Toate acestea sunt fapte ce demonstrează că judecătorul Gribincea nu poate garanta un proces imparțial și corect”, a declarat Dodon.

Cererea de recuzare vine după ce s-a anunțat reluarea de la zero a dosarului „Kuliok”, ca urmare a modificării componenței completului – judecătorul Ion Malanciuc fiind înlocuit cu Vladislav Gribincea.

Dosarul lui Igor Dodon, ajuns la Curtea Supremă de Justiție în 2022, a trecut prin mai multe modificări ale completului, după demisia unor judecători care au refuzat evaluarea externă. Dodon este acuzat de trădare de Patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii susțin că acesta ar fi solicitat peste un milion de dolari de la fostul lider democrat Vlad Plahotniuc pentru promovarea intereselor PDM.

Dacă va fi găsit vinovat, Igor Dodon riscă până la 20 de ani de închisoare.