Ia românească ar putea fi introdusă în lista reprezentativă a UNESCO după ce mai multe meșterițe din Moldova și România au depus un demers în acest sens.
Despre aceasta a declarat președintele țării, Maia Sandu, care a primit în dar o ie brodată manual.
”Mulțumesc meșterițelor comunității Șezătoarea Basarabia care au oferit azi în dar Președinției o ie superbă, lucrată manual. Asemenea lucrări migăloase sunt un adevărat tezaur, ele îmi dau încrederea că interesul pentru tradiția noastră va dăinui.
Ghidate în activitate de cunoscuta etnografă, doctor conferențiar Varvara Buzilă, doamnele sunt cunoscute în toată țara pentru măiestria lor. După mai mulți ani de pregătiri, ele vor depune în zilele următoare la UNESCO un demers comun din partea Moldovei și României pentru a include arta cămășii cu altiță în lista reprezentativă a UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității. E un demers frumos, ce merită sprijinit”, a declarat Maia Sandu.