În acest an, Hramul orașului Chișinău va fi marcat în mod tradițional pe data de 14 octombrie, au anunțat autoritățile municipale în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei din 6 octombrie.
Imagine cu caracter ilustrativ
Șefa Direcției generale cultură și patrimoniu cultural, Alina Tabacari, a precizat pentru ziar.md că festivitățile vor începe la ora 08:00 cu liturghia de Hram la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”. De la ora 10:00, programul continuă în scuarul catedralei, iar pe tot parcursul zilei vor avea loc activități artistice în Piața Marii Adunări Naționale.
Seara va culmina cu un concert susținut de Orchestra Fraților Advahov, Lupii lui Calancea și Epic Symphonic by Dumitru Cârciumaru.
Locuitorii și oaspeții capitalei vor putea vizita și târgul meșterilor populari, târgul producătorilor autohtoni, precum și zona de mâncare amenajată între străzile Alexandr Pușkin și Vasile Alecsandri.
Anul trecut, Hramul Chișinăului a fost sărbătorit pe durata a două zile, 13 și 14 octombrie, cu numeroși artiști autohtoni și invitați internaționali, printre care Mira, Minelli, Jador, Andro și Laima Vaikule.