Hoții au furat peste 52.000 de euro, aur și alte bunuri dintr-o gospodărie din satul Mărculești

05/09/2019 -09:20
Imagine

Un bărbat a fost reţinut pe urme fierbinţi după ce a comis un furt în proporții deosebit de mari, de unde a sustras bani, bijuterii din aur precum și două pistoale.

Polițiștii au fost alertați pe data de 2 septembrie, precum că în comuna Mărculești din raionul Florești, dintr-o gospodărie, persoane necunoscute, prin deteriorarea lacătului uşii de la intrare, au pătruns într-o locuinţă, de unde dintr-un safeu au furat bani în sumă de 52.500 euro, 158.000 de lei, mai multe bijuterii din aur, un navigator, un pistol cu glonț de model MP446 Viking, cal. 9x19 şi un pistol de model Walteher P22 22Lr, după care au plecat într-o direcție necunoscută.În urma unor investigații, forţele de ordine au identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, originar din raionul Călărași, fiind unul dintre suspecți.Acesta a fost reținut, iar în urma percheziției la domiciliul său, o parte dintre bunurile sustrase au fost depistate și ridicate.Pentru moment, se întreprind acțiuni de urmărire penală pentru identificarea și reținerea altor suspecți în comiterea infracțiunii.