Orașul Harkov a rămas fără curent în urma atacurilor ruse din această dimineață. Presa locală scrie că în orașul Sumî a fost încetată alimentarea cu apă și toate stațiile de pompare oprite. Totodată, sunt întreruperi de curent și în orașele Lvov, Kiev și Ternopil.
Toate școlile vor trece în regim online până vineri, transmite Unimedia.
Totodată, cetățenii ucraineni au fost avertizați despre posibile deconectări în toată Ucraina.
Premierul Ucrainei a spus că, la ora 11:00, 11 infrastructuri importante au fost avariate în 8 regiuni și Kiev.
La fel a avertizat cetățenii să fie pregătiți pentru întreruperi temporare la electricitate, alimentare cu apă, comunicații.
Totodată, de dimineață, oamenii au fost surprinși cântând în metro, la Kiev.