Hâncești: Bărbat de 75 de ani salvat dintr-o fântână de acumulare la Caracui

25/09/2025 -09:26
Imagine

Un bărbat de 75 de ani a fost salvat de angajații IGSU după ce a căzut într-o fântână de acumulare a apelor pluviale, miercuri, 24 septembrie, într-o gospodărie din localitatea Caracui, raionul Hâncești.

Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 18:24. Potrivit primelor informații, bărbatul efectua lucrări în apropierea bazinului și, la un moment dat, nu a mai fost observat de vecini, care au alertat serviciile de urgență.

„La fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că bărbatul se afla la o adâncime de aproximativ 3 metri. Intervenția a fost promptă. În mai puțin de 5 minute, persoana a fost extrasă în siguranță la suprafață”, a comunicat IGSU.

Victima era conștientă și fără traumatisme vizibile, însă a fost preluată de Serviciul de asistență medicală urgentă pentru investigații suplimentare. Circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite.

IGSU menționează că, de la începutul anului 2025, salvatorii au intervenit în 10 cazuri de extragere a persoanelor căzute în fântâni.