”Hai, Moldova!” Maia Sandu s-a întâlnit, la Paris, cu sportivii moldoveni care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice și le-a urat succes

26/07/2024 -13:34
Imagine

Președintele Maia Sandu s-a întâlnit, la Paris, cu sportivii moldoveni care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de vară, de unde a publicat un video. Șefa statului le-a urat succes, informează unica.md.

”Hai, Moldova! Azi le-am urat noroc olimpicilor noștri și le-am mulțumit pentru că știu că vor reprezenta țara noastră cu demnitate la Jocurile Olimpice. Spiritul și determinarea lor au unit o țară întreagă și ne inspiră, pe fiecare dintre noi, să credem în visurile noastre și să muncim pentru realizarea lor. O astfel de atitudine naște învingători, ne face mai rezistenți, mai buni și mai competitivi. Să le urăm mult succes și să le amintim că au ajuns la Olimpiada de la Paris pentru că deja sunt cei mai buni dintre cei mai buni!”, scrie președintele într-o postare pe Facebook.

Puteți vedea video AICI!