Guvernul Republicii Moldova s-a reunit aseară în ședință pe întuneric ca să facă economie la energia electrică. Republica Moldova e grav afectată de războiul din Ucraina.
Premierul Natalia Gavriliţă a permis, la începutul ședinței, aprinderea luminii pentru scurt timp ca să poată face presa fotografii de protocol. Apoi, toți miniștrii au continuat pe întuneric.
Natalia Gavriliță a dat asigurări guvernului că face tot posibilul să vină cu soluții în ceea ce privește criza energetică.
”Avem elaborate diferite scenarii. (…) Da, ieşim la resurse alternative. Procurăm electricitate din România. Dar avem nevoie de cantităţi adiţionale, care pe piaţă sunt mult mai scumpe decât ceea ce am avut până acum. Facem îndemnul să continuăm să economisim, să reducem consumul’, a invitat şefa executivului.
Andrei Spînu, ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale, a spus că riscul de deconectări masive de la curentul electric există în continuare.