Guvernul aprobă Programul de ordine și securitate publică 2026-2030: reacție mai rapidă la urgențe și accent pe siguranța digitală

26/11/2025 -13:03
Imagine
Imagine ilustrativă

Guvernul a aprobat astăzi Programul de ordine și securitate publică pentru anii 2026-2030, vizând creșterea siguranței cetățenilor atât la domiciliu și în spațiile publice, cât și în mediul online.

Printre principalele obiective ale programului se numără:

  • Reducerea timpului de reacție la apelurile 112 de la 32 la 15 minute;
  • Majorarea numărului echipelor de patrulare, în special în localitățile rurale;
  • Reorganizarea poliției pe regiuni, pentru reducerea costurilor administrative și îmbunătățirea prezenței echipajelor în comunități;
  • Dotarea structurilor de ordine publică cu echipamente moderne și instruirea acestora pentru intervenții rapide și profesioniste, inclusiv în situații de criză.

„Fiecare cetățean trebuie să se simtă protejat, indiferent de regiunea în care locuiește. Activitatea polițienească va fi mai aproape de comunitate, iar investițiile în digitalizare și interoperabilitate vor permite o mai bună coordonare între autorități”, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Programul pune un accent deosebit pe respectarea drepturilor omului, protecția grupurilor vulnerabile și combaterea violenței. Femeile, copiii, persoanele în etate și cele cu dizabilități vor beneficia de măsuri dedicate de protecție și sprijin.

O noutate a programului este includerea unor domenii actuale, precum siguranța în mediul digital, protecția infrastructurii critice și combaterea discursului de ură online.

Acesta este al cincilea program adoptat de Guvern pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030.