Guvernul Republicii Moldova a adoptat miercuri, 3 decembrie 2025, un set actualizat de norme pentru fabricarea, ambalarea și comercializarea pâinii, produselor de panificație și pastelor făinoase, inclusiv pentru produsele fără gluten și semifabricatele congelate.
Noile reguli vin să înlocuiască standardele vechi de aproape două decenii și să introducă criterii moderne, adaptate cerințelor actuale ale industriei și legislației europene.
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a explicat în cadrul ședinței Executivului că documentul stabilește un cadru complet revizuit pentru clasificarea și calitatea produselor, precum și reguli clare pentru ambalare, etichetare, transport și depozitare.
„Proiectul instituie un cadru actualizat de clasificare și calitate, introducând noi categorii de produse, inclusiv cele fără gluten și semifabricatele congelate, și stabilind cerințele generale și minime, precum și regulile de ambalare, etichetare, transportare și depozitare”, a declarat ministra.
Responsabilitatea producătorilor este clarificată și întărită în conformitate cu legislația europeană. Operatorii economici vor răspunde pentru siguranța produselor pe întreg lanțul alimentar, aplicând bune practici de igienă, asigurând trasabilitatea și implementând proceduri de retragere a produselor neconforme.
Documentul aprobat conține cerințe tehnice detaliate privind clasificarea produselor, limitele microbiologice și pentru contaminanți, condițiile de depozitare în funcție de temperatură și umiditate, precum și obligativitatea utilizării materialelor autorizate pentru ambalare. Transportul produselor va fi permis doar cu mijloace autorizate sanitar-veterinar, iar comercializarea trebuie să se desfășoare în condiții controlate.
Ministra Catlabuga a subliniat beneficiile noilor norme pentru consumatori și industrie: sporirea siguranței alimentare, alinierea operatorilor economici la cerințe moderne, uniformizarea practicilor industriale și consolidarea competitivității produselor autohtone pe piața internă și externă.
Hotărârea va intra în vigoare la trei luni după publicarea în Monitorul Oficial, perioadă în care producătorii trebuie să-și ajusteze procesele tehnologice și documentația pentru conformitate. Implementarea va fi monitorizată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).