Au apărut noi detalii despre cazul de trafic de droguri în care este vizat fostul angajat al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Alexandru Stepanciuc, care în luna ianuarie curent a scăpat basma curată, după ce în 2018, la volanul unui BMW, a provocat un accident soldat cu decesul unui adolescent de 15 ani, în apropierea satului Băcioi.
Direcția investigare criminalitate transfrontalieră, în comun cu Direcția urmărire penală a IGPF, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță reținerea unui bărbat și a unei femei pentru trafic de droguri de tip amfetamină și mefedronă, în valoare de aproximativ 1.200.000 de lei, transmite pulsmedia.md.
„Bărbatul reținut are studii juridice superioare și are vârsta de 35 de ani, iar femeia reținută are vârsta de 25 de ani. Aceștia sunt din Chișinău și ar face parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în transportarea drogurilor în Moldova prin contrabandă din Polonia, prin colete neînsoțite, pentru vânzarea lor mai apoi. Cei doi prieteni au fost reținuți în flagrant în Chișinău, în timpul vânzării drogurilor.
În cadrul perchezițiilor efectuate, au fost ridicate aproximativ un kilogram de droguri, telefoane mobile folosite pentru trafic de droguri, mijloace bănești provenite din comercializarea drogurilor, precum și accesorii pentru porționare”, se arată într-un comunicat al IGPF.
Surse pulsmedia.md apropiate anchetei susțin că bărbatul reținut ar fi Alexandru Stepanciuc, care a scăpat anul acesta de pușcărie, după ce, la 26 august 2018, la volanul unui „BMW 320”, se deplasa cu viteză excesivă și s-a ciocnit cu un automobil de model „Mazda 6”, care efectua manevra de virare la stânga de pe bd. Dacia spre str. Băcioii Noi.
În urma impactului, Marius Borș, un minor de 15 ani, pasager în „Mazda 6”, a decedat, iar tatăl său, șoferul mașinii, a suferit vătămări corporale de gravitate medie.
Potrivit aceluiași comunicat al IGPF, substanțele narcotice au fost scoase din circuitul ilegal, iar învinuiții au fost plasați în arest preventiv, prin încheierea judecătorului de instrucție, pentru investigarea lor obiectivă, cu asigurarea prezumției nevinovăției, conform legii.