Grav accident la Căușeni. O mașină a luat foc. Șoferul, un tânăr de 26 de ani, a murit la spital

27/11/2022 -16:10
Imagine

Un grav accident rutier s-a produs noaptea trecută în raionul Căuşeni.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 01:40, în apropiere de localitatea Baccealia.

Un automobil de model Chevrolet a ajuns în afara carosabilului, iar ca urmare a izbucnit un incendiu în interiorul acestuia.

Preliminar, șoferul, un tânăr de 26 de ani, originar din Ștefan Vodă, nu s-ar fi isprăvit cu volanul automobilului.

Din nefericire, în urma traumatismelor și arsurilor primite, tânărul a decedat pe parcursul nopții la spital.