Granturi de până la 1 milion de dolari pentru ferme zootehnice: fermierii pot aplica până la 31 decembrie 2025

20/11/2025 -11:02
Imagine
Imagine ilustrativă

Apelul IV de granturi din cadrul Proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură” (AGGRI) este în desfășurare, iar fermierii din sectorul zootehnic sunt invitați să depună dosarele pentru finanțare. Programul, finanțat de Banca Mondială, se adresează crescătorilor de bovine, ovine și caprine specializați în producția de lapte, carne sau mixtă.

Autoritățile precizează că obiectivul principal este modernizarea fermelor și creșterea rezilienței sectorului zootehnic, prin investiții eficiente, aliniate la standardele moderne de producție.

Granturile AGGRI pot acoperi, între altele:

  • modernizarea infrastructurii zootehnice;
  • extinderea capacităților de producție;
  • instalarea sistemelor moderne de muls și a altor echipamente tehnologice;
  • implementarea soluțiilor pentru gestionarea corectă și ecologică a dejecțiilor.

Un avantaj important al programului este aplicarea cotei de 0% TVA pentru investițiile finanțate din grant. De asemenea, sprijinul AGGRI poate fi combinat cu subvențiile acordate de AIPA în regim pe etape, în cadrul apelului deschis până la 1 decembrie 2025.

Termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 31 decembrie 2025, iar valoarea maximă a unui grant ajunge la 1 milion de dolari, sumă care poate asigura modernizarea rapidă și sustenabilă a exploatațiilor zootehnice.

Cererile se depun la sediile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), unde fermierii pot obține și informații suplimentare privind eligibilitatea și lista completă a documentelor necesare.