Gigi Becali a stopit cu apă sfințită după parada gayilor din București

11/07/2022 -14:53
Imagine

Omul de afaceri din România Gigi Becali nu se dezminte! A repetat figura de anul trecut după desfășurarea marșului Bucharest Pride.

Însoțit de preoți și de simpatizanți ai mișcării ”Noua Dreaptă”, omul de afaceri a participat la „sfințirea” traseului pe care s-a desfășurat sâmbătă marșul LGBTQ Bucharest Pride. Nu doar că a luat parte la acest ritual, ci a fost în centrul „misiunii”.

Cu un microfon în stângă și cu busuiocul în cea dreaptă, Gigi Becali a străbătut întreg traseul, duminică, stropind cu agheasmă străzile și bulevardele pe care s-au plimbat sâmbătă manisfetanții de la Bucharest Pride. Omul de afaceri a vrut, ca și anul trecut, să „curețe” traseul marșului. 

Peste o sută de persoane au participat la manifestare 

Mai mulți preoți l-au însoțit pe Gigi Becali în acest periplu, dar și aproximativ o sută de persoane care i-au susținut demersul. Dacă unul dintre slujitorii lui Dumnezeu purta în mâini în cartea Sfântă, un alt preot avea o cădelniță și o cruce, altul ținea un vas cu cărbuni și tămâie, iar un altul o icoană foarte mare.

sursa: click.ro