Permiselor de conducere ale cetățenilor Republicii Moldova care se află în Franța ar putea să fie recunoscute de autorităţile franceze. Despre aceasta a anunţat preşedintele ţării, Maia Sandu.
Președintele ţării, Maia Sandu, a declarat că, în cadrul vizitei sale de lucru pe care a efectuat-o în zilele de 3-4 februarie la Paris, a discutat cu președintel Republicii Franceze, Emmanuel Macron, despre recunoaşterea permiselor de conducere ale cetățenilor Republicii Moldova, care se află în Franța.
"Problema principală aici este corupția în procesul de eliberare a permiselor de conducere de către organele din Republica Moldova. O să monitorizez strâns activitatea Ministerului de Interne și a Agenției Servicii Publice pe combaterea schemelor de corupție în acest domeniu”, a declarat Maia Sandu.
,,Vânzarea permiselor de conducere de către colaboratorii acestor instituții creează riscuri majore pentru viața și sănătatea cetățenilor aici, acasă și ne creează impedimente majore în negocierile noastre cu alte state pentru recunoașterea permiselor. Între timp, cu autoritățile franceze, am convenit să încercăm să găsim o soluție intermediară pentru concetățenii noștri din Franța", a mai declarat președinta.
Totodată, preşedintele ţării a primit asigurări că vor fi reluate negocierile cu privire la protecția socială, care vizează cetăţenii moldoveni stabiliţi în Franţa. Un acord în acest sens ar urma să fie semnat în perioada următoare.