Găgăuzia a returnat întregul lot de vaccin AstraZeneca Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
FILE PHOTO: A vial of the AstraZeneca COVID-19 vaccine is seen at the general practice of Doctor Claudia Schramm as the spread of the coronavirus disease (COVID-19) continues, in Maintal, Germany, March 24, 2021. REUTERS/Kai Pfaffenbach
Despre aceasta a anunțat șeful Centrului de Sănătate Publică din Comrat, Ivan Hasta, la un post de radio local, transmite IPN.
Potrivit lui Ivan Hasta, „de la bun început, publicul, inclusiv comunitatea medicală, a arătat o oarecare neîncredere” față de vaccin, cauzată de rapoartele privind efectele secundare ale acestuia.
Șeful Centrului de Sănătate Publică din Comrat a remarcat că doar 50 de persoane, majoritatea cadre medicale, au fost vaccinate cu AstraZeneca. Cu vaccinul rămas s-a încercat imunizarea persoanelor în incluse în etapa a II-a de vaccinare – persoanele cu vârsta peste 60 de ani și persoanele cu comorbidități. Dar nu au fost doritori.
Potrivit lui Ivan Hasta, vaccinul are termen de valabilitate până pe 31 mai, respectiv, a fost returnat pentru a nu se pierde și a fi utilizat în alte regiuni ale Moldovei. „Am coordonat acest lucru cu Ministerul Sănătății. Vaccinul a fost redistribuit în alte regiuni”, a adăugat specialistul.
În UTA Găgăuzia au fost distribuite 240 de doze de vaccin AstraZeneca pentru imunizarea lucrătorilor medicali.