Furt în Capitală: un bărbat revenit din străinătate a fost deposedat de circa 11.000 lire sterline

19/07/2022 -18:26
Imagine

Un bărbat a fost deposedat astăzi de acte și circa 11.000 de lire sterline (aproximativ 255.000 de lei).

Cazul a fost înregistrat în jurul orelor 12:00 la intersecția străzilor Băcioii Noi și șos.Muncești din sectorul Botanica al Capitalei, transmite Deschide.md.

Potrivit informației operative, un bărbat ar fi apelat la Serviciul 112, menționând că în timp ce se afla în preajma unei stații PECO, a depistat lipsa unei genți în care se aflau actele, dar și o sumă de bani. Mai exact, ar fi vorba de aproximativ 11.000 lire sterline.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, iar oamenii legii investighează toate circumstanțele producerii incidentului.