FOTO! Prima metropolă care anunță introducerea de taxiuri zburătoare

19/10/2021 -14:31
Imagine

Sky Sports anunță că șefii companiei SEA, care se ocupă de administrarea aeroporturilor Linate și Malpensa, au semnat un contract prin care se angajează să pună la punct o flotă mică de taxiuri zburătoare.

Proiectul se află la început, dar obiectivul este ca acest mijloc de transport să fie inaugurat oficial la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, scrie digisport.ro.

Compeția va avea loc în perioada 6 februarie - 22 februarie 2026, în orașele Milano și Cortina d'Ampezzo.

Milano țintește introducerea de taxiuri zburătoare. Obiectiv: Jocurile Olimpice de iarnă.

În ultimii ani au apărut mai multe prototipuri pentru acest concept. Modelele apărute până acum pot transporta cel mult patru persoane, cu tot cu pilotul. Italienii vor să implementeze taxiurile zburătoare pentru a ajuta la descongestionarea traficului.

Taxiurile zburătoare ar putea reduce semnificativ emisiile de CO2 în viitor.

CEO-ul companiei SEA, Armando Brunini, a vorbit despre proiectul ambițios: "Vrem să începem să dezvoltăm această rețea, începând cu orașul Milano.

Ar fi un mijloc de transport sustenabil, care s-ar încadra în viziunea noastră pentru viitor", a spus Armando Brunini, conform sursei citate.