Deținutele de la Penitenciarul nr. 7-Rusca au participat la o activitate cultural-educativă, dedicată celui mai bogat anotimp – toamna. Femeile, inspirate de roadele toamnei, u confecționat diverse lucrări din fructe, legume şi seminţe specifice acestui anotimp, pe care le-au prezentat în cadrul unei expoziţii.
În cea de-a doua parte a activității, a fost organizat un concert la care deținutele au cântat piese tomnatice, au recitat poezii și au prezentat scenete.
,,Scopul activității a constat în dezvoltarea imaginaţiei și a abilităților creative prin folosirea resurselor aflate la îndemână, transformându-le din materie inertă, într-o lucrare artistică. Menționăm că periodic deținuții sunt antrenați în diferite activități cultural-educative și de terapie ocupațională, menite să contribuie la reintegrarea acestora în societate”, susține Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova.